Avocați de drept imobiliar

Efervescența pieței imobiliare din România vine cu o multitudine de oportunități investiționale, dar și cu provocări legate de implementarea unor strategii creative şi, în același timp, prudente şi sustenabile. Pentru păstrarea unui avantaj concurențial sănătos în acest context, astfel de strategii trebuie construite pe un fundament juridic solid.

Pregătirea profesională, experiența și nişarea în domeniul dreptului imobiliar sunt principalele noastre atuuri pe care le punem în folosul clienţilor, construind alături de ei, pas cu pas, strategii coerente şi viabile pe termen lung.

Ce ne recomandă?

Experiență de peste 15 ani în domeniul imobiliar.

Cunoaștem în detaliu piața imobiliară din România şi avem experiență de lucru cu autoritățile, ceea ce ne ajută să răspundem nevoilor concrete ale jucătorilor care activează în această zonă şi să valorificăm momentele oportune identificate în piață.

Gândire antreprenorială.

Asistăm clienții în mod prompt și direct, cu soluții juridice rafinate și în același timp clare. Prioritizăm nevoile clientului și înțelegem că soluțiile livrate în mod eficient asigură clientului un avantaj concurenţial.

Abordare proactivă.

Ştim cât de important este rolul proactiv al avocatului în relaţia cu clienţii şi venim în sprijinul lor pentru identificarea de oportunități şi soluţii care să le servească pe termen lung. Oferim servicii juridice pragmatice, eficiente și profesionale, concentrându-ne pe soluţii, nu pe riscuri teoretice.

Costuri predictibile.

Înțelegem nevoia clienților de predictibilitate atunci când vine vorba de costul serviciilor juridice. Pentru că avem experienţa necesară, anticipăm volumul şi complexitatea serviciilor juridice de care este nevoie pentru structurarea şi implementarea unui proiect imobiliar şi putem propune onorarii corecte, fără a ne baza exclusiv pe rate orare.

Expertiză

Practica noastră este centrată pe domeniul dreptului imobiliar. Le oferim clienților noştri servicii juridice complete pentru a-i ajuta să îşi atingă cu succes obiectivele în proiectele imobiliare.

Ariile noastre de specializare vizează, în principal, tranzacții imobiliare, dezvoltări imobiliare, probleme de urbanism, construcții, finanțări și leasing imobiliar, închirieri, management al activelor imobiliare, fuziuni și achiziții în domeniul imobiliar, concesiuni, exproprieri, probleme de mediu, protecția datelor cu caracter personal pentru dezvoltatori imobiliari şi manageri de proiecte imobiliare.

Oferim consultanță juridică unui spectru larg de jucători pe piaţa imobiliară, precum dezvoltatori, investitori, fonduri de investiții, bănci, firme de construcții, agenții imobiliare, consultanți imobiliari.

Categorii de servicii

Tranzacții imobiliare
analiza titlului de proprietate, confirmări speciale din partea autorităților, organizare cameră de date, pregătirea documentelor tranzacției, negocierea și semnarea documentelor tranzacţiei, formalități pre şi post semnare

Dezvoltări imobiliare
asistență legată de structurare și autorizare inlusiv în probleme de urbanism; contractare lucrări/ servicii; asistență legată de construire/ recepție; asistență pentru dezmembrare/ comasare, pentru actualizări cadastrale etc.

Asigurări de imobile
asistență legată de asigurarea de titlu, asigurarea de proprietate etc.

Ȋnchirieri comerciale
redactarea și modificarea contractelor de închiriere, asistență și negocierea contractelor de închiriere, asistență în rezilierea contractelor, diferende extrajudiciare etc.

Finanțări imobiliare
revizuirea documentației, asistență privind finanțări alternative etc.

Societăți de proiect
înregistrarea companiei, structurarea acordurilor între asociați, schimbarea sediului, majorarea/reducerea capitalului social, transferul acțiunilor/părților sociale, schimbarea administratorilor, lichidare și dizolvare etc.

Proiectare și construire
redactarea contractelor de proiectare și antrepriză, asistență extrajudiciară privind pretenții contractuale etc.

Management de proiect
redactarea, negocierea și semnarea contractelor de management de proiect

Managementul proprietății
redactarea, negocierea și semnarea contractelor de management al proprietății

Litigii privind proiecte imobiliare

Servicii pentru dezvoltatori imobiliari şi manageri de proiecte imobiliare privind protecția datelor cu caracter personal
audit, politici de protecţie a datelor cu caracter personal, acorduri de prelucrare a datelor cu caracter personal etc.

Proiecte

De-a lungul timpului am fost implicați ca avocați în unele dintre cele mai importante dezvoltări și tranzacții imobiliare din România. Am lucrat, printre altele, în proiecte privind clădiri de birouri, clădiri rezidențiale, magazine, hoteluri, terenuri agricole, păduri, depozite, fabrici, lucrări de infrastructură și monumente istorice.

Proiectele noastre

Ce spun clienţii despre noi

Echipa

Înainte de toate suntem o echipă şi ştim să lucrăm, în interesul clienţilor, ca o echipă, potenţându-ne reciproc calităţile.

Ne mândrim cu o pregătire juridică solidă şi cu o vastă experienţă în domeniul dreptului imobiliar, pe care puţini avocaţi de pe piaţa din România le au.

Toate acestea ne fac să credem în munca noastră şi în plusul de valoare pe care îl aducem proiectelor în care suntem implicaţi.

Serban Patriciu

  • +40 730 00 70 76

Andreea Secu

  • +40 721 50 50 90

Newsletter

Contact

Patriciu SCA

  • Bucuresti, Sector 1, Calea Victoriei 155, Bloc D1, tronson 5, etaj 6
  • +40 749 54 98 94